COMUNICAT DE PRESĂ

ADRFR SALUTĂ EXTINDEREA SERVICIILOR FARMACEUTICE ÎN FARMACIILE DIN ROMÂNIA.

București, 9 noiembrie 2021

Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR) salută adoptarea de către Ministerul Sănătății a Ordinului nr. 2382/04.11.2021 pentru aprobarea Metodologiei de realizare și implementare a serviciilor farmaceutice și Nomenclatorul serviciilor farmaceutice, un proiect major în beneficiul pacienților români, prin întărirea rolului și contribuției farmacistului și farmaciei în comunitate și în cadrul sistemului de sănătate.

Publicarea Nomenclatorului serviciilor farmaceutice asigură posibilitatea de dezvoltare a serviciilor farmaceutice la nivelul farmaciei cu servicii noi și de extindere a unor noi atribuții și responsabilități pentru profesioniștii din domeniul farmaceutic. Introducerea noțiunii și reglementării distincte a serviciilor farmaceutice la nivelul farmaciei aduce numeroase avantaje pacienților și vine în sprijinul sistemului de sănătate, mai ales prin activitățile de prevenție și screening care pot fi oferite într-un mod accesibil la nivelul farmaciei comunitare. 

Printre serviciile noi, care se vor implementa în farmacii enumerăm: gestionarea pacientului cronic (hipertensiv, diabetic, cu afecțiuni pulmonare sau cu dislipidemie) și a celui aflat sub tratament cu anticoagulante orale, serviciul de evaluare și monitorizare a pacientului cu polimedicație, serviciul de screening în scop diagnostic în farmacie (testare rapidă), serviciul de vaccinare antigripală în farmacie, serviciul de educație privind sănătatea alimentației, măsurarea unor parametri biologici și a funcțiilor vitale (precum glicemie, tensiune arterială, colesterol, saturație de oxigen) sau serviciul de consiliere privind contracepția de urgență cu administrare orală. Totodată, prin rolul și serviciile acordate de către farmaciști, aceștia rămân un partener constant și de încredere în susținerea și desfășurarea campaniilor de sănătate publică (utilizarea rațională a antibioticelor, riscurile obezității, a consumului de tutun, alcool și droguri, importanța vaccinării, etc.).

„Serviciile farmaceutice sunt parte a sistemului de sănătate și contribuie esențial la îmbunătățirea stării de sănătate și creșterea calității vieții populației în multe state ale Uniunii Europene. Ne bucură faptul că România face un pas important pentru modernizarea și întărirea rolului farmaciei și a farmacistului în comunitate, ca furnizor de servicii farmaceutice esențiale și avansate. Farmacia asigură proximitate și este ușor accesibilă pacientului, fiind o resursă importantă pentru asigurarea sănătății și bunăstării colective, prin participarea la campaniile de sănătate publică ce vizează prevenția” a declarat domnul Iulian Trandafir, Președinte al ADRFR. 

Beneficiile recunoașterii și implementării serviciului farmaceutic sunt multiple, atât pentru farmacie, cât și pentru farmaciști, pentru medici sau pentru sistemul de sănătate, însă beneficiul cel mai important este al pacientului, care are astfel acces mult mai facil la consiliere, prevenție sau tratament. 

Reamintim în acest sens concluziile studiului “Servicii farmaceutice în România. Realități și provocări post-pandemice”, realizat de Centrul de Cercetări în Economie Comportamentală Aplicată (CCECA) din cadrul Universității din București care a fost lansat în luna iunie 2021, potrivit cărora pacienții români au încredere în farmaciști și în informațiile oferite de aceștia, sunt foarte mulțumiți de serviciile primite în farmaciile comunitare și își doresc servicii noi. 

Studiul a analizat contextul actual cu privire la serviciile farmaceutice în vederea fundamentării de noi politici și abordări strategice în domeniu. Cercetarea a investigat percepția asupra încrederii în farmaciști, cunoașterea serviciilor deja existente în farmacii și interesul față de noi servicii, iar concluziile studiului au validat intenția farmaciilor din România de introducere a unor noi servicii pentru pacienți.

Companiile membre ADRFR așteaptă cu interes elaborarea ghidurilor de bună practică necesare pentru implementarea noilor servicii farmaceutice și își exprimă disponibilitatea și interesul pentru aplicarea cu succes de noi servicii farmaceutice în farmacii, în beneficiul pacienților.